top of page

#24 De ce mint adolescenții - Controlul excesiv al părinților

Actualizată în: 13 oct. 2021

Salutare, dragă părinte, și mă bucur să te revăd.


Vreau să evidențiez anumite comportamente ale părinților care îi fac pe adolescenți să mintă sau să nu spună tot adevărul. Citește acest articol și fii un părinte altfel, un prieten al copilului tău adolescent.


Mulți părinți mi s-au plâns de acest fapt: că al lor copil ba minte, ba omite să spună anumite lucruri importante, cum ar fi ce a făcut cât a fost plecat afară cu prietenii.


Vreau să-ți aduc aminte faptul că, în general, copiii nu acționează, ci reacționează la comportamentele părinților. De multe ori, părinții fără să-și dea seama îi fac pe copii să se închidă în ei. Astăzi vreau să-ți vorbesc despre unul dintre comportamentele părinților care îi fac pe copii să mintă: controlul excesiv.


Cu regret îți spun, în interacțiunile mele cu părinții cu care lucrez am observat că mulți dintre ei au mai mult un comportament de gardian cu copilul, nu de părinte. Ce înseamnă mai exact comportament de gardian? Asta înseamnă un comportament de grijă excesivă față de copil ca și cum acesta ar fi un bibelou care urmează să se spargă.


Cuvântul cheie este excesiv. Nu înțelege greșit, este normal ca părinții să-și protejeze copilul, dar când această protecție este exagerată, ea nu mai este benefică pentru dezvoltarea copilului.


Pe de altă parte, vârsta adolescenței este perioada în care copiii experimentează foarte mult, învață despre viață și despre ce e bine și ce e rău, dar mai ales este vârsta în care copiii au o mare nevoie de control – să nu-i mai spună cineva ce să facă, cum să facă, când să facă.


Părintele, obișnuit să dicteze copilului ce să facă de când acesta este mic, continuă cu acest comportament și demonstrează asupra copilului un control excesiv: “arată-mi mesajele pe care le primești!”, „ai mâncat?”, „nu ai voie să te duci acolo cu prietenii!”. Mai mult de atât – unele mame, atunci când fata spune că iese cu un băiat la un suc, doresc să le însoțească. Sunt adolescenți peste care intră părinții în cameră din 20 în 20 de minute atunci când își aduc prietenii acasă. Sunt adolescenți care la ora 8 seara trebuie să intre în casă în vacanța de vară.


Înțelegi ce vreau să spun? Părintele vrea binele copilului și știu asta, doar că tot ce face este să-l frustreze.


Care este sentimentul dominant pe care îl are copilul dacă părintele se poartă așa cu el? Neîncredere. În mintea lui, adolescentul spune: “părinții mei nu au încredere în mine, înseamnă că nu sunt destul de bun”. Și ce va face copilul în cazul ăsta ca să scape de părinte și de acest sentiment care îi afectează stima de sine? Se va ascunde cât de mult va putea față de părinți. Va minți.


Ce poți să faci în acest caz? Am 2 tehnici pe care vreau să ți le arăt:


1. Creeză-i contextul de siguranță. Dacă fata ta și-a făcut un prieten și vrea să iasă la suc, nu e nevoie și tu, mamă, să mergi cu ei. Asigură-te că merg într-un loc unde sunt mai mulți oameni, poate la mall, de exemplu. Asigură-te că se întoarce acasă la o anumită oră cu un anumit mijloc de transport, poate o iei tu cu mașina sau poate îi comanzi un taxi. Creează contextul de siguranță în care să-l lași liber pe copilul tău să se manifeste.


2. Pune-i întrebări și nu mai lua tu decizii pentru el. Decât să-i spui tu să nu meargă într-un anumit loc, mai bine îl întrebi cum va face să fie în siguranță dacă merge acolo și apoi faceți împreună un plan, tu punând întrebări, iar el dând răspunsurile. La fel și dacă copilul vrea să stea pe afară până mai târziu. Nu-l obliga să intre în casă la 8:00 dacă prietenii lui intră la 11:00. Fă un plan cu el astfel încât să vă asigurați amândoi că nu i se va întâmpla nimic rău dacă stă până la 11.00. Dacă soluțiile vin de la copil și nu de la părinte, copilul va avea satisfăcută la maxim această nevoie de control și va fi prieten cu părintele, nu-l va considera un „inamic” care îi interzice cele mai frumoase lucruri.


Așadar, gândește-te un pic la relația ta cu copilul tău adolescent. Dacă ceva nu funcționează bine în momentul de față, schimbă atitudinea ta față de copil.

220 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

#191 E de datoria noastră, a părinților, să…

Cred că cea mai mare problemă a elevilor din zilele noastre este managementul timpului. Se duc la școală, stau 5 ore în bancă tăcuți, apoi vin acasă, se retrag în camera lor și stau pe TikTok până se

A1. Principal Logo (Colored).png
bottom of page