Ești părinte și cel mai probabil vrei tot ce e mai bun pentru copilul tău.
Am susținut zeci de seminarii de dezvoltare personală pentru adolescenți și în cadrul acestora am întâlnit două categorii de copii.
O primă categorie de adolescenți sunt cei care sunt independenți. Au 14-15 ani și merg singuri prin oraș. Vin singuri la cursuri, merg cu prietenii la film sau la patinoar. Fiind lăsați singuri, au învățat cum să se descurce. Aceștia sunt niște copii foarte destupați și descurcăreți.
A doua categorie de adolescenți sunt cei care vin la cursuri de mână cu un părinte. Părintele intră în sală, îi arată unde să se așeze, îi scoate geaca, o pune în cuier, îi dă sticla de apă din ghiozdan, apoi se uită la ceas și spune că la ora X vine să-l ia. Acești copii sunt aceia care abia scot un cuvânt și se uită doar în jos – nu socializează, nu vorbesc, sunt extrem de timizi și nesiguri pe ei și nu pot lua decizii singuri.
Copii de aceeași vârstă, dar cu un comportament total diferit. Diferența o face atitudinea părinților. Dacă acești copii au avut mereu o persoană care să-i însoțească peste tot, care să vorbească în numele lor, să le spună ce să facă, când să mănânce, cu ce să se îmbrace, care este părerea copiilor față de ei înșiși? Dacă ani de zile copilul este crescut în acest fel, cum va fi la vârsta adolescenței suficient de stăpân pe sine cât să ia propriile decizii? Un astfel de copil degeaba va merge la psiholog sau la cursuri de dezvoltare personală, pentru că rădăcina problemei stă în atitudinea părintelui.
Lasă-ți copilul să fie independent, să ia propriile decizii (chiar dacă pot fi o prostie), să plece singur în diferite locuri, să-și ia singur haina din cuier, să-și pună singur de mâncare și să-și strângă singur masa.
Evident, îl vei lăsa să fie independent în situații în care tu știi că este în siguranță. Nu să plece la mare la treisprezece ani cu o gașcă de tineri despre care nu știi nimic sau să conducă mașina doar ca să aibă mai multă experiență la școala de șoferi. Nu despre asta este vorba și sper că înțelegi. Ajută-l atunci când este necesar, atunci când trebuie, atunci când nu poate, dar dă-i instrumentele necesare pentru a se descurca singur și învață-l cum să stea pe propriile picioare.
Pentru a crește stima de sine și încrederea copilului tău, oferă-i libertatea în contexte pe care tu le consideri sigure.
Eu sunt Răzvan Cojocaru, Trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți și te invit să distribui acest articol către comunitatea ta de părinți și să ne dai un LIKE pentru a face parte din comunitatea noastră de părinți. Pe data viitoare!
Alege un alt părinte și trimite-i acest articol.
Urmărește-ne pe FACEBOOK.
Urmărește-ne pe INSTAGRAM.
Înscrie-ți adolescentul pentru a deveni EROU.
.png)