Unde e limita dintre relaxare și exces?

Cred că mulți părinți își pun întrebarea greșită.

- „Cât timp este prea mult?”.

- „Câte ore are voie să se joace?”.

- „Cât ar trebui să învețe?”.

Dar limita nu este dată de numărul de ore. Ea este dată de ceea ce se întâmplă după.

Relaxarea și-a îndeplinit scopul atunci când copilul se întoarce cu energie la responsabilitățile lui.

Dacă, în schimb, după fiecare pauză îi este și mai greu să înceapă, amână, negociază sau renunță, atunci nu mai vorbim despre relaxare, ci vorbim despre un obicei care îl îndepărtează de ceea ce îl ajută să crească.

Ca părinți, avem tendința să privim efortul și relaxarea ca pe doi adversari. Dar, în realitate, ele sunt o echipă.

Un copil are nevoie să învețe că este normal să obosească. Este normal să ia o pauză. Dar este la fel de normal să revină și să termine ceea ce a început.

Asta înseamnă autodisciplină. Nu să muncești fără oprire și nici să te oprești ori de câte ori apare un disconfort. Ci să știi când ai nevoie de odihnă și când este momentul să mergi mai departe.

Pentru că noi nu îi pregătim pe copii pentru următorul test sau pentru următoarea vacanță. Îi pregătim pentru o viață în care vor avea proiecte dificile, relații complicate, eșecuri, reușite și momente în care nimeni nu le va spune ce au de făcut.

Iar una dintre cele mai valoroase lecții pe care le pot învăța acasă este aceasta: odihna nu este o destinație, ci este o etapă dintre două momente de creștere.

Tu cum reacționezi când copilul tău spune: „Nu mai pot”?.