Caută
  • RăzvanC

#12 Limitele copiilor sunt limitele părinților

Salutare dragă părinte și mă bucur să te revăd! Am constatat de ceva vreme că, cu cat lucrez cu mai mulți adolescenții cu atât este nevoie să lucrez și cu părinții acestora. Există un proverb romanesc care spune cam așa: `așchia nu sare departe de trunchi`, și asta se potrivește de minune în relația părinte-copil.

În viața unui copil, cel puțin până la vârsta adolescenței, părintele este totul. El este modelul principal după care copilul își formează comportamentul. Părintele este eroul copilului. Probabil că ai sesizat asta deja și știi foarte bine despre ce vorbesc. Această situație are însă și o parte negativă, o parte întunecată. În momentul când copilul începe să învețe lucruri despre viață de la părinți, să preia comportamentul, modul de gândire și chiar uneori cuvintele și modul de exprimare al părintelui, preia de asemenea și părțile pozitive dar și părțile mai puțin constructive.

În articolul de astăzi o să vorbesc despre preluarea unei părți mai puțin bune de la părinte la copil și anume limitele. Limitele copiilor sunt de fapt limitele părinților, și dacă în mica copilărie acest aspect nu este foarte vizibil, la adolescență devine foarte vizibil. Când vorbesc despre limite, mă refer la lucrurile pe care părintele nu le-a putut face niciodată chiar dacă a vrut, sau la lucrurile pe care nu le poate face nici acum, la abilitățile pe care nu le are încă. Hai să-ți dau niște exemple, niște tipuri de limite pe care le au mulți oameni:

1. Întotdeauna la locul de muncă ai fost executant și nu lider. Asta înseamnă că nu ai vrut, poate, să iei anumite responsabilități asupra ta sau poate ți-a fost frică că nu vei fi un lider destul de bun.

2. Alt exemplu: ți-e frică să-ți exprimi opiniile în public, nu ai reușit niciodată să iei cuvântul în fața mai multor oameni, poate în ședințele de la bloc, la ședințele cu părinții sau la anumite evenimente.

3. Alt exemplu de limită este cu banii. Poate, deși ți-ai fi dorit, nu ai reușit niciodată să faci o anumită sumă de bani, să ajungi să ai constant un anumit venit.

4. Alt exemplu de limită este cu jobul sau activitatea pe care o prestezi. Poate nu-ți place ce muncești acum, dar ți-a fost frică să-ți schimbi domeniul și să te îndrepți către ceva ce ți-ar face plăcere.

Ei bine, acestea sunt doar câteva exemple de limite pe care l-am observat la mulți părinți. Problema care este? Aceste limite de cele mai multe ori sunt moștenite de către copii, care și le însușesc și care generează în ei comportamente nepotrivite cum ar fi: delăsare, demotivare, frică, anxietate și așa mai departe.

Dacă copilul simte că mergi la serviciu fără chef, fără să-ți placă să faci asta, cât de motivat va fi el să învețe când îi vei spune: `învață bine ca să-ți găsești un job bun`.

Dacă copilul te vede pe tine că deși ai facultate, ai un job destul de prost plătit, că ai probleme cu banii, cât de motivat va fi el să învețe când îi spune: `fă o facultate bună ca să-ți găsești un job bun.`

Dacă copilul simte la tine frică atunci când trebuie să iei atitudine, să vorbești, să te exprimi, cat curaj crezi că va avea el să facă asta?

Știu că vrei tot ce este mai bun pentru copilul tău așa că ce e nevoie să faci este să-ți depășești limitele, oricare ar fi acelea și să-i dai un exemplu copilului tău. Știi deja din articolele anterioare că în cea mai mare parte copiii învață din exemple. Fii un model pentru copilul tău!

Ai învățat astăzi două lucruri foarte importante, limitele părinților devin limitele copiilor și că pentru a-i da un exemplu cat mai demn de urmat depășește-ți tu limitele, mergi la cursuri, lucrează cu un Life Coach, fă orice crezi că te ajută în această direcție.

Eu sunt Răzvan Cojocaru fondator Smart Life Education și te invit să distribui acest acest articol către comunitatea ta de părinți și să ne dai un LIKE pentru a face parte din comunitatea noastră de părinți. Pe data viitoare!

Alege un alt părinte și trimite-i acest articol.

Urmărește-ne pe FACEBOOK.

Urmărește-ne pe INSTAGRAM.

Subscribe pe YOUTUBE.

Înscrie-ți adolescentul pentru a deveni EROU.

7 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

Info Utile:

  • Facebook Social Icon
  • Instagram
  • LinkedIn Social Icon

0742.784.533

Smart Life Education SLE S.R.L
Locatie: Strada Piața Amzei 7-15
J23/2137/2019
CUI: 41104980

©2019 by Smart Life Education