top of page

#87 Copilul tău NU merită asta la examene

Andrei este un copil de 14 ani. Mama lui mi-a scris acum câteva săptămâni. Este clasa a 8-a și urmează să dea examenul de Evaluare Națională.

Andrei își dă silința extrem de mult pentru școală. Își propune să ia peste 9,5 la ambele materii. Învață ore întregi și face multe exerciții și la Română și la Mate dar când a fost să dea simulările abia de a luat 8. De ce s-a întâmplat asta?


Ei bine, el, Andrei, este în același timp și o persoană timidă și emotivă. Îi tremurau mâinile înainte să plece la simulare iar cu o noapte înainte abia a putut să adoarmă. Când a primit subiectul în față, era atât de panicat încât parcă nu învățase nimic. Cu greu s-a urnit să scrie. Parcă nu era el.


Ce i se întâmplă lui Andrei li se întâmplă multor copii buni și foarte buni. Poate ți s-a întâmplat și ție, părinte, atunci când erai în școală sau poate ai observat că i se întâmplă chiar copilului tău.


Eu sunt Răzvan Cojocaru, trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți și întâlnesc în fiecare lună sute de copii și de părinți. După ce l-am învățat pe Andrei, tehnici de gestionare a emoțiilor, în cele 4 întâlniri ale programului Antistres Examen, s-a dus din nou la centrul de meditații și a dat simulările. Deja notele lui au crescut la 9. Cu doar câteva săptămâni de antrenament. Până la examen are timp să lucreze cu tehnicile, să fie calm, să-și aducă aminte tot ce a învățat și să ia peste 9,5.


Dacă și copilul tău trece prin provocări asemănătoare, te invit să vezi aici detalii despre Programul Antistres Examen. 93% din copiii cu care am lucrat au reușit să ia notele pe care și le-au propus.


6.859 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

#194 Se apropie examenele și copiii…

Se apropie Evaluarea Națională și bacul. Părinții încep să se agite. Copiii încep să simtă presiunea. Profesorii își freacă mâinile. Toată lumea o ia razna. Eu sunt Răzvan Cojocaru, trainer de dezvolt

A1. Principal Logo (Colored).png
bottom of page