#326 Uite ce m-a întrebat o mamă care avea o fată adolescentă

Din seria ÎNTREBĂRI DE LA PĂRINȚI

„Mă adresez dumneavoastră cu dorința sinceră de a primi îndrumare în legătură cu felul în care aș putea sprijini dezvoltarea unei stime de sine sănătoase și a autenticității fiicei mele. Observ la ea uneori semne de nesiguranță și conformare față de așteptările celor din jur și mi-aș dori să învețe să aibă încredere în cine este cu adevărat, să se exprime autentic și să se accepte pe sine. Mi-ar plăcea să înțeleg ce aș putea face mai bine în calitate de părinte, ce comportamente ar fi utile și, totodată, ce obiceiuri sau atitudini ar trebui să evit pentru a nu o împiedica în dezvoltarea ei. Aș aprecia foarte mult dacă ați putea să îmi oferiți câteva recomandări.”

I-am trimis acestei mame următorul răspuns:

Adolescența nu este doar o vârstă de tranziție de la copil la adult, ci și o perioadă în care o persoană își formează caracterul, modul de gândire, obiceiurile și părerea despre ea însăși și despre lume. Printre aceste lucruri, poate cel mai important este că un adolescent trebuie să răspundă la întrebarea: „Cine sunt eu?”

Dezvoltarea creierului durează aproximativ până la vârsta de 25 de ani, iar unii specialiști consideră că abia atunci se încheie adolescența, adică perioada de formare.

Din perspectiva mea, starea de nesiguranță este mai accentuată la începutul adolescenței, urmând să se stabilizeze treptat după 17-18 ani. Așadar, o oarecare stare de nesiguranță este perfect normală la vârsta ei.

Ca să o sprijiniți cât mai activ în această perioadă, vă sfătuiesc să:

1. Când vine la dvs. cu semne de neîncredere, de genul „bluza este X” sau „părul este Y”, nu-i dați din prima o părere, ci întrebați-o pe ea: „Tu ce crezi?”. Puteți continua: „Ce crezi tu este mai important decât ce cred eu” – dacă un copil nu se simte judecat în familie, nu se va simți nici în afara ei.

   
   

2. Cereți-i opinia în cât mai multe situații, de exemplu: „Vara asta aș vrea să mergem la mare. Mă gândesc la 3 locații; tu pe care ai alege-o dintre acestea și de ce?”

   
   

3. Când face un lucru greșit (poate a gustat alcool la o petrecere și s-a amețit sau poate a stat pe afară până târziu și nu a răspuns la telefon), înainte să-i țineți lecții de viață, întrebați-o: „Ce crezi că ai greșit? Ce ai învățat din asta? Ce vei face diferit data viitoare?” Iar dacă răspunsurile nu sunt pertinente, abia apoi veniți cu lecția de viață.

   
   

4. Nu râdeți de ea, de ce gândește, de ce își dorește sau de ce vrea să facă.

   
   

5. Ascultați mai mult și vorbiți mai puțin.

   
   

6. Nu-i puneți etichete precum „leneșă”, „nesimțită” sau „timidă”.

   
   

7. Sprijiniți-o să iasă din casă cât mai mult, să facă voluntariat, job part-time sau cursuri.

   
   

Practic, gândiți-vă mereu că ea este în proces de formare, că va greși uneori și va reuși alteori. Ea trebuie să descopere singură ce este bine și ce este rău. Pentru a face asta, puneți mai multe întrebări, ascultați mai mult și vorbiți mai puțin.

Acestea sunt, din punctul meu de vedere, aspecte critice în relația cu adolescenții. Atunci când părintele dictează, copilul urmează fără să gândească. Atunci când părintele îi dă posibilitatea să gândească singur, copilul înflorește.

Eu sunt Răzvan Cojocaru, sprijin copiii ajunși la vârsta adolescenței să-și depășească insecuritățile și te invit să obții o INVITAȚIE GRATUITĂ pentru copilul tău la „Trezește EROUL din tine!” – poate cel mai complex curs de dezvoltare a abilităților de viață pentru adolescenții între 13 și 17 ani din România. Intră pe www.eroul.ro și vezi despre ce este vorba.