Radu are 13 ani. Este în clasa a 7-a.
Într-o seară, Radu vine supărat acasă. Mama lui îl întreabă:
-𝐶𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑖?
Radu răspunde:
-𝐵𝑖𝑛𝑒!
Mama lui continuă:
-𝐶𝑢𝑚 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆!
Radu răspunde faimosul:
-𝐵𝑖𝑛𝑒!
Mama, deja iritată, întreabă pe o voce destul de ridicată:
-𝐶𝑒-𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑠𝑢𝑝𝑎̆𝑟𝑎𝑡? 𝑆-𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑐𝑒𝑣𝑎? 𝑍𝑖 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑒𝑣𝑎!
Radu trist, încolțit, cu dorința doar de a merge în camera lui, răspunde, ca și când ar fi dat cărțile pe față:
-𝐼̂𝑚𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝐷𝑖𝑎𝑛𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑎 7𝐵. 𝐴𝑧𝑖 𝑖-𝑎𝑚 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎𝑡-𝑜 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑎 𝑚𝑒𝑎. 𝐴 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑛-𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑎𝑝𝑜𝑖 𝑎 𝑟𝑎̂𝑠. 𝐿𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑎𝑢 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑒𝑙𝑒 𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑝𝑒 ℎ𝑜𝑙.
Mama ascultă și apoi răspunde:
-𝐴𝑎𝑎, 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑟𝑎? 𝑆̦𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑠𝑡𝑎? 𝐸𝑠̦𝑡𝑖 𝑎𝑠̦𝑎 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑎𝑖𝑒𝑟! 𝑀𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑜 𝑔𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑑𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑒𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎. 𝑂𝑟𝑖𝑐𝑢𝑚 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑚𝑖𝑐, 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑡𝑜𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜. 𝐻𝑎𝑖, 𝑠𝑝𝑎𝑙𝑎̆-𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑖 𝑠̦𝑖 𝑣𝑖𝑛𝑜 𝑙𝑎 𝑚𝑎𝑠𝑎̆.
Radu pleacă în camera lui și mai trist. În gândul lui era:
-𝑆̦𝑡𝑖𝑎𝑚 𝑒𝑢 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑛𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑎 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑧𝑖𝑐.
Uneori, copiii vin la noi și ne spun o grămadă de prostii din viața lor. Prostii le considerăm noi, dar pentru ei sunt niște lucruri foarte importante.
Noi suntem adulți. Am trecut printr-o grămadă de întâmplări care mai de care mai grele sau mai dureroase, care ne-au călit din punct de vedere emoțional. Noi suntem la alt nivel, nu mai punem la suflet tot ceea ce se întâmplă în viața noastră și nu ne mai lăsăm deranjați de tot ceea ce auzim în jurul nostru.
𝐃𝐚𝐫 𝐞𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢.
Ei au un nivel de înțelegere al vieții mult mai mic decât al nostru. Pentru ei contează și dacă cineva le-a spus: 𝐷𝑎̆-𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜!
Ei sunt într-un moment în viață în care trag concluzii și fac asocieri. Pentru un copil adolescent, dacă Diana de la 7B îl respinge, concluzia poate să fie: 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑢𝑟𝑎̂𝑡, 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑠𝑡, 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑓𝑟𝑎𝑖𝑒𝑟, 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑛. 𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐢 𝐟𝐚𝐥𝐬𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐞𝐥.
Dacă părintele vine și minimalizează ce a trăit copilul, îl ia în râs sau eventual îl mai și critică sau jignește (fără să vrea sau să-și dea seama), va confirma și amplifica toate concluziile negative pe care le-a tras copilul față de el însuși.
Comunicarea dintre părinte și copil se va distanța și nu vei mai afla de la copil nimic mai mult decât: 𝐵𝑖𝑛𝑒!
Așa că, dragă părinte, în orice îți povestește al tău copil, indiferent dacă ție ți se pare un fleac sau nu, 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐞𝐦𝐩𝐚𝐭𝐢𝐚: 𝑇𝑒 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑠𝑢𝑝𝑎̆𝑟𝑎𝑡, 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑠̦𝑖 𝑒𝑢 𝑚-𝑎𝑠̦ 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑙! Amintește-ți cum a fost pentru tine.
Copilul va vedea că este cineva lângă el, se va simți sprijinit și data viitoare când va avea o provocare, va veni către tine și nu se va închide în el.
Eu sunt Răzvan Cojocaru, trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți, și te invit să distribui acest articol către comunitatea ta de părinți și să ne dai un LIKE ca să faci parte din comunitatea noastră de părinți.
Alege un alt părinte și trimite-i acest articol.
Urmărește-ne pe FACEBOOK.
Urmărește-ne pe INSTAGRAM.
Înscrie-ți adolescentul pentru a deveni EROU.
.png)