#27 Copilul meu adolescent nu comunică cu mine

Actualizată în: 22 dec. 2021

Copilul tău adolescent vine acasă de la școală. Tu întrebi: “Ce faci?”, el răspunde “Bine!”.


Copilul tău adolescent vine acasă de afară. Tu întrebi: “Ce faci?”, el răspunde “Bine!”.


Copilul tău adolescent vine acasă de la antrenamente. Tu întrebi: “Cum a fost?”, el răspunde “Bine!”.


Ți se pare cunoscută această atitudine?


Cei mai mulți adolescenți, la această vârstă, întrerup comunicarea cu părinții. De unde până acum, la întrebarea: “Ce faci?“ raspundeau cu lux de amănunte, acum, răspunsul la aceeași întrebare este doar “bine“.


De unde vine acest comportament? Are copilul ceva important de ascuns? Nu neapărat, ci pur și simplu acesta este un comportament de apărare al copilului în fața criticilor, judecății și pedepselor părintelui?


Înainte de a-ți spune cauza acestui comportament și ce să faci ca să-l eviți, vreau să-ți pun o întrebare: De câte ori copilul tău a venit să-ți povestească întâmplări din viața lui și tu l-ai ascultat sincer, ai empatizat cu el, l-ai înțeles și nu l-ai criticat, nu i-ai spus tu ce trebuia să facă și nu l-ai pedepsit? Probabil că de puține ori...


Hai să mai luăm un exemplu. Tu însuți mergi la șeful tău și îi povestești despre o dispută cu un client, tu, având mare încredere în șeful tău. Și îi dai toate detaliile șefului tău cu privire la acel eveniment, ce ai spus tu, ce a spus clientul, crezând că ai procedat corect. După ce ai terminat de vorbit șeful tău se uită la tine contrariat și începe să critice tot ceea ce ai spus tu, să te întrebe “Dar cum ai putut ridica tonul la client?“ sau “Cum ai putut să refuzi clientul?“ apoi îți spune că nu știi să te porți deloc cu clienții și ca și pedeapsă te pune să reiei de 5 ori trainingul despre “Cum să vorbești cu clienții“.


În acest moment, dragă părinte, cum te-ai simți tu după ce ieși din biroul șefului? Ei bine, de cele mai multe ori exact la fel se simte și copilul tău după o discuție cu tine în care el ți-a povestit ce a făcut și tu ai considerat nelalocul lui activitatea lui.


Acum, cât de deschisă ai fii tu să-i mai povestești șefului amănunte din activitatea ta. Destul de puțin, nu? Din frica faptului că acea situație în care tu te-ai simțit foarte prost s-ar putea repeta.


Exact la fel procedează și copilul tău. Preferă să nu-ți mai spună lucruri din viața lui tocmai din frică de a nu mai trece prin acea situație umilitoare care lovește foarte mult în stima lui de sine.


Pe de altă parte, cum ar fi fost dacă i-ai fi povestit șefului tău întâmplarea cu clientul iar șeful tău te-ar fi ascultat interesat până la capăt. Dacă te-ar fi întrebat ce ai simțit când i-ai vorbit clientului așa? Dacă te-ar fi întrebat apoi dacă ești sigură că ai procedat corect, iar în final te-ar fi întrebat ce ai fi făcut diferit ca acel client să rămână fidel în continuare firmei. Apoi tu, din întrebările lui ți-ai fi dat seama că în momentul discuției cu acel client ai fost cuprinsă de nervi și ai exagerat un pic și dacă te-ai fi temperat ai fi ajuns la un acord cu el și el ar fi rămas în continuare client. Cum ar fi fost? De fapt ai fi trecut printr-un proces de învățare, înțelegând că ai mai adăugat o experiență din care ai învățat, în bagajul tău de cunoștințe și data viitoare ai fi știut cum să te comporți cu acel client. Mai mult de atât, ai fi rămas liniștită, fără emoții de rușine, frică și vinovăție și cu o încredere în tine ridicată pentru că tu singură ți-ai dat răspunsurile vis-a-vis de acea situație provocatoare prin care ai trecut.


Cum ar fi dacă ai face asta și cu copilul tău? În loc să-l critici, să-l judeci, să-l cerți și să-l pedepsești pentru că s-a purtat urât la școală, să-l asculți, să empatizezi cu el, să-l întrebi ce l-a determinat să aibă acel comportament și cum ar fi făcut diferit pentru a evita anumite neînțelegeri. Știi cum ar fi? Ți-ai face din adolescentul tău un prieten care ți-ar spune de fiecare dată prin ce trece știind că tu-l asculți.


Altfel, se va feri de tine toată adolescența și mai rău, va primi poate sfaturi de la persoane de la care nu ar trebui să facă asta.


Așa că, ascultă-ți copilul atunci când are ceva de spus fără să-l întrerupi, empatizează cu el și spune-i că-l înțelegi, întreabă-l cum s-a simțit în acele momente și întreabă-l ce ar face acum diferit pentru a evita conflictul, cearta, evenimentul în care a fost implicat. Așa va prinde experiență de viață și o încredere în sine de nestrămutat.


Eu sunt Răzvan Cojocaru, Trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți și te invit să distribui acest articol către comunitatea ta de părinți și să ne dai un LIKE pentru a face parte din comunitatea noastră de părinți. Pe data viitoare!

 

Alege un alt părinte și trimite-i acest articol. Urmărește-ne pe FACEBOOK. Urmărește-ne pe INSTAGRAM. Înscrie-ți adolescentul pentru a deveni EROU.


153 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Radu are 13 ani. Este în clasa a 7-a. Într-o seară, Radu vine supărat acasă. Mama lui îl întreabă: -𝐶𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑖? Radu răspunde: -𝐵𝑖𝑛𝑒! Mama lui continuă: -𝐶𝑢𝑚 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆!

Ești părinte și cel mai probabil vrei tot ce e mai bun pentru copilul tău. Am susținut zeci de seminarii de dezvoltare personală pentru adolescenți și în cadrul acestora am întâlnit două categorii de

A1. Principal Logo (Colored).png