Geamul biroului meu dă către o școală. Câteodată, când îmi caut ideile, mă uit pe geam la traficul de pe bulevard. Am văzut o fază care m-a pus pe gânduri.
Eu sunt Răzvan Cojocaru, trainer de dezvoltare personală pentru adolescenți, și întâlnesc în fiecare lună sute de copii și de părinți. Un bunic își aduce nepotul cu mașina la școală. Copilul era măricel, cel puțin 10-11 ani. Întrucât în fața școlii nu se putea parca, bunicul trece de școală și oprește 50 de metri mai în față, blocând o mică intersecție. Lasă mașina în mijlocul străzii, se dă jos și îl conduce pe copil până după ușa școlii. Apoi se întoarce.
M-am gândit de ce nu a oprit pur și simplu mașina în fața școlii, iar copilul să meargă singur înăuntru, decât să-l ducă el până în școală.
Dar el nu e singurul exemplu.
Trăim în cele mai sigure timpuri. Cu toate astea, avem grijă de copiii noștri mai ceva ca de niște bibelouri. Ar fi fost bine dacă am fi făcut-o din iubire, dar o facem din frică.
Îi ducem la școală, îi luăm de la școală, le punem mâncarea în farfurie și le-o mai și mestecăm.
Pe termen lung, nu le facem bine. Pe termen lung, le facem rău că nu îi lăsăm să se descurce singuri. La 20 de ani, acești copii vor ajunge să nu-și poată comanda singuri de mâncare la fast food de rușine.
Exagerez, bineînțeles, dar înțelegi ce vreau să spun? Când las un copil să se descurce singur, îi dau puterea să găsească soluții, să gândească, să experimenteze și să facă diferența dintre bine și rău. Când fac eu pentru copil, îi iau puterea.
Dacă vrei ca al tău copil să facă parte dintr-o comunitate de adolescenți pasionați de educație și performanță, intră pe www.eroul.ro și vezi detalii despre „Trezește EROUL din tine!”, cel mai complex curs de dezvoltare personală pentru adolescenți din România.
.png)