În perioada examenelor, observ un lucru interesant.

Majoritatea părinților vor să își ajute copilul, dar, uneori, din prea multă grijă, ajung să facă exact opusul.

Întrebări zilnice:

– „Ai învățat?”

– „Cât ai făcut?”

– „Ești sigur că e suficient?”

– „Ai repetat și capitolul acela?”

Toate sunt puse cu intenții bune, dar dacă un copil le aude de 10 ori pe zi, nu le mai percepe ca sprijin.Le percepe ca presiune, și atunci apare un paradox: Părintele încearcă să ajute, însă copilul simte că nu are încredere în el.

Eu sunt Răzvan Cojocaru și, împreună cu echipa mea, sprijinim copiii între 8 și 17 ani să-și depășească insecuritățile.

Am văzut copii care nu se temeau de examen, ci se temeau să nu-și dezamăgească părinții. Și asta e mult mai greu de dus.

În perioada asta, copilul tău nu are nevoie doar de cineva care să-i amintească să învețe.

Are nevoie și de cineva care să-i transmită: „Indiferent de rezultat, sunt de partea ta.”.

Pentru că examenele testează cunoștințe, dar relația cu părintele îi influențează încrederea în sine pentru ani de zile.

Și acum sunt curios: Cum îți dai seama că îl susții pe copilul tău și nu îl sufoci? Unde crezi că este limita? Răspunde-mi la acest mail, chiar sunt curios cum vedeți voi lucrurile.