#302 Cea mai dificilă provocare în relația noastră este gestionarea utilizării telefonului. Ce pot să fac?” - întreabă o mamă

Din seria ÎNTREBĂRI DE LA PĂRINȚI

„Cea mai dificilă provocare în relația noastră este gestionarea utilizării telefonului. Deși i-am explicat în repetate rânduri care sunt avantajele și dezavantajele folosirii excesive a acestor dispozitive, nu am reușit să obținem o schimbare reală de comportament. Am încercat mai multe metode: am blocat accesul la telefon, am impus limite clare de timp, ba chiar am lăsat-o pe ea să-și aleagă singură durata de utilizare — însă niciuna dintre aceste variante nu a funcționat pe termen lung. Ce pot să fac?”

Uite aici răspunsul pe care i l-am dat mamei, legat de copilul ei adolescent și utilizarea excesivă a telefonului:

Telefonul face acum parte din viața adolescenților, la fel cum, poate, suzeta face parte din viața unui bebeluș.

Dacă nimic din explicațiile dvs. nu a funcționat în a-l determina să folosească telefonul cu măsură, asta îmi spune mie că este ceva mai profund.

Ceva se află în spatele folosirii continue a telefonului și va trebui să aflați ce anume.

O să vă dau câteva variante pe care le-am mai întâlnit:

1. Stimă de sine scăzută, anxietate constantă: nu mă simt în siguranță să vorbesc cu oamenii din jur — mă refugiez în telefon, pentru că acolo mă simt în siguranță.

   
   

2. Nemulțumire față de un aspect din viața mea: nu am activități din care să mă încarc cu energie, care să-mi placă și care să-mi dea sentimentul că trăiesc — mă refugiez în telefon pentru plăcere, doar că e pe termen scurt, deci voi vrea mereu mai mult.

   
   

3. Relația cu părinții: mă simt singur, sunt mult timp singur, părinții lucrează mult, iar când interacționează cu mine mă critică, mă judecă, îmi țin prelegeri — telefonul devine partenerul care mă face să simt că nu sunt singur.

   
   

Ce aș face dacă aș fi în locul dvs.:

1. M-aș apropia de copil, aș începe să petrec din ce în ce mai mult timp cu ea, aș face activități zilnic cu ea (film, piscină, puzzle, plimbări, role). Aș limita critica, judecata și sfaturile de viață; aș accepta-o mai mult așa cum este; aș lăsa-o să vorbească și i-aș pune întrebări despre viața ei. Asta ar trebui să devină un stil de viață și va dura între 1 și 3 luni până veți vedea rezultate.

   
   

2. Aș lucra cu un terapeut care să identifice exact motivul pentru care ea petrece atât de mult timp pe telefon și ce anume împlinește acesta în viața ei. Apoi, veți putea satisface acea nevoie prin alte mijloace decât utilizarea telefonului.

   
   

3. Copilul trebuie să aibă cât mai multe activități care să-l facă să se simtă bine, să-l împlinească și să-i ofere un scop în viață. Altfel, se va refugia într-o plăcere de moment, cum este telefonul.

   
   

Acestea sunt ideile pe care le-am discutat cu mama din poveste. Poate aceeași provocare o ai și tu cu copilul tău. Testează ideile de mai sus și vezi cum funcționează pentru tine.

Eu sunt Răzvan Cojocaru, sprijin copiii ajunși la vârsta adolescenței să-și depășească insecuritățile și te invit să obții o INVITAȚIE GRATUITĂ pentru copilul tău la „Trezește EROUL din tine!”, poate cel mai complex curs de dezvoltare a abilităților de viață pentru adolescenții între 13 și 17 ani, din România. Intră pe www.eroul.ro și vezi despre ce e vorba.