Salutare dragă părinte! Astăzi voi explica un principiu din legile fizicii, aplicat în relația cu copilul tău, în special cu copilul adolescent. Chiar dacă nu ești de profesie inginer îți garantez că până la finalul articolului vei avea un mare -AHA- și poate la început nu vei înțelege ce spun dar citește până la sfârșit.
Printre legile fizicii există un principiu foarte interesant, care se numește principiul acțiunii și reacțiunii și care spune că atunci când acționezi cu o forță asupra unui obiect acel obiect va reacționa înapoi asupra ta cu o forță de aceeași mărime. Destul de abstract până aici, nu? Fii atent în continuare!
Cum se aplică asta în relația cu un adolescent? Cu cat îți bați la cap copilul, mai mult, să facă un anumit lucru, cu atât el te va ignora mai tare. Simplu, nu? Cred că ai simțit și tu pe pielea ta principiul acțiunii și reacțiunii, poate că este vorba de jocurile pe calculator, poate că este vorba despre a-și face temele sau poate că este vorba despre ieșitul afară. Cu cat îi interzici mai mult aceste activități, cu cat îl vei pedepsi mai multe legat de aceste activități, cu cat îl vei bate la cap mai mult, cu atât mai mult va sta pe calculator, cu atât mai mult nu își va face temele, cu atât mai mult va vrea să iasă afară.
Am văzut asta la zeci de adolescenți cu care lucrez și... Ai văzut-o și tu cu siguranță la copilul tău. Bine, bine și dacă nu-l bat la cap, nu-l pedepsesc, nu-i interzic, ce fac? Ei bine, există multe tehnici aici pe care le voi detalia în articolele viitoare, dar acum fiindcă am mers pe ideea de legile fizice îți voi da o soluție tot de aici.
Să ne imaginăm că ai fost la cumpărături și ai un cărucior plin de alimente lângă mașina ta. Vrei să deschizi portbagajul și în acest timp căruciorul o ia la vale. Te uiți la el, cat de plin și greu este, vezi că prinde din ce în ce mai multă viteză și se îndreaptă spre șoseaua aglomerată unde circulă mașini. Trebuie să-l oprești. Ai două variante
1. Te pui în fața lui și-l oprești, dar e posibil să te lovească cu o forță mai mare decât a ta.
2. Alergi câțiva metri pe lângă el, îl tragi ușor de lateral, și schimb direcția ușor astfel încât să nu ajungă la șosea.
Ce variantă preferi? Probabil că ai intuit că, acel cărucior este o metaforă pentru copilul tău, iar varianta unu de a-l opri este cea a acțiunii și reacțiunii, adică aceea mai puțin eficientă. Varianta doi de a opri căruciorul, adică de a-l opri pe copilul tău să facă un anumit lucru, este, în loc să te pui în fața lui și să-i interzici, să te duci lângă el și să înțelegi de ce face asta, de ce se joacă la calculator încontinuu de exemplu. Ce nevoi își satisface? Apoi să te conectez cu el și ușor, ușor, să-i deviezi traseul, adică să stabileștă reguli, limite și să-i schimbi atenția pe altă activitate. Despre schimbatul atenției am vorbit într-un articol anterior așa că te poți inspira de acolo.
Astăzi învățat două lucruri importante:
1. Cu cat îți bați mai mult copilul la cap, cu atât nu o să facă ce zici tu.
2. Ca să facă ce zici tu, vezi ce nevoie îi satisface acea activitate, apoi pune reguli, limite și schimbă-i atenția pe altceva.
Eu sunt Răzvan Cojocaru fondator Smart Life Education și te invit să distribui acest articol către comunitatea ta de părinți și dă-ne un LIKE pentru a face parte din comunitatea noastră de părinți.
Alege un alt părinte și trimite-i acest articol.
Urmărește-ne pe FACEBOOK.
Urmărește-ne pe INSTAGRAM.
Subscribe pe YOUTUBE.
Înscrie-ți adolescentul pentru a deveni EROU.
Comments